Danilo Clementoni - Întoarcerea Pe Pământ стр 5.

- Merg să mă spăl, zise Petri, încercând să scuture niște praf.

O vizită în conducte e…educațională, a adăugat el, strâmbându-și buza de sus.

Azakis a zâmbit.

- Ne vedem pe punte.

Petri a chemat capsula, și într-o clipă, dispăruse.

Sistemul centrul i-a anunțat că trecuseră cu bine de orbita lui Jupiter și se îndreptau spre Pământ. Cu o privire abia sesizabilă, dar rapidă la dreapta sa, Azakis a solicitat din nou dispozitivului O^COM să-i afișeze ruta. Punctul albastru care se mișca odată cu cel roșu era acum poziționat puțin mai departe, către orbita marțiană. Numărătoarea inversă indica faptul că sosirea lor era estimate peste exact 58 de ore și că viteza navei era de 3.000km/s. Era din ce în ce mai agitat. Pe de altă parte, nava spațială cu care călătoreau era prima echipată cu noile motoare Bousen, a căror concept era complet diferit de orice se folosise înainte. Constructorii susțineau că acestea ar putea propulsa nava la viteze apropiate de o zecime din viteza luminii. Nu îndrăznise să încerce asta vreodată. Deocamdată, 3000km/s era mai mult decât suficient pentru o călătorie inaugurală.

Din cei cincizeci și șase de membri ai echipajului care ar fi putut fi găzduiți la bordul Theos, numai opt fuseseră aleși pentru această primă misiune, inclusiv Petri și Azakis. Motivele Bătrânilor nu fuseseră clare. Au bănuit că se datora naturii și destinației călătoriei. Se așteptau probleme evidente, și ar fi fost mai bine să nu riște prea multe vieți.

Adică noi suntem de sacrificiu? Ce treabă-i asta? S-ar sfârși mereu la fel. Când e vorba de a-și risca propria piele, pe cine scoteau la înaintare? Azakis și Petri.

Însă, în final, înclinația lor spre aventură și remarcabila abilitatea de a găsi răspunsuri în situații ”interesante” le-a permis să obțină câteva concesii.

Azakis locuia într-o clădire enormă în frumosul oraș Saaran în sudul continentului, care fusese folosit pe vremuri pe post de depozit de către Meșteșugarii locali. Din cauza acestor ”concesii” i s-a permis să o modifice după bunul plac.

Peretele de sud a fost complet înlocuit cu un câmp de forță asemănător celui folosit pe nava spațială, astfel încât putea admira minunata priveliște a golfului de jos din fotoliul său automat de care nu se despărțea. La nevoie, însă, întregul perete se preschimba într-un enorm sistem tri-dimensional, pe care putea viziona douăsprezece transmisii GCS simultane. Nu odată, acest sistem complicat de monitorizare și gestiune i-a permis să culeagă informații esențiale în avans, ceea ce însemna că putea rezolva și cea mai îndepărtată criză. N-ar fi renunțat la asta.

O întreagă aripă a fostului depozit era rezervată colecției sale de suveniruri adunate de-a lungul anilor din diverse misiuni spațiale. Fiecare-i amintea de ceva anume, și de fiecare dată când să găsea în mijlocul ciudatei grămezi de obiecte, nu putea să nu se simtă recunoscător pentru norocul său, și mai ales, pentru credinciosul său prieten, care-i salvase viața de mai multe ori.

Petri, care avusese, de asemenea, rezultate academic deosebite, nu era un fan al promovării prin tehnologie. Deși putea să piloteze aproape orice fel de navă spațială, și desi era familiar cu aproape toate tipurile de arme sau sisteme de comunicare locale sau inter-planetare, prefer să se bazeze pe propriile instincte și pe competențele manuale în rezolvarea problemelor care se iveau. Nu de puține ori a transformat rapid o bucată diformă de metal vechi într-un mijloc de transport sau într-o veritabilă armă de apărare. Era incredibil. Putea produce aproape orice avea nevoie. Aceasta era în parte moștenită de la tatăl său, un Meșteșugar iscusit, dar se datora în mare pasiunii sale pentru Artă. Copil fiind, fusese mereu copleșit de modul în care Meșteșugarii reușeau să transforme materia inutilă în obiecte cu o mare utilitate și de înaltă tehnologie, creând, în același timp, obiecte frumoase.

Un sunet puternic, neplăcut și intermitent l-a adus înapoi la realitate. Alerta automată de proximitate fusese activată.

Nassiriyya – Hotelul

Clar nu era un hotel de cinci stele, dar pentru cineva care a petrecut zece săptămâni într-un cort, în deșert, și numai un duș era considerat lux. Elisa a lăsat apa rece, revigorantă să-i maseze gâtul și umerii. Răcoarea-i făcea bine corpului și spatele i-a fost traversat de o serie de fiori plăcuți.

Îți dai seama de importanța lucrurilor numai când nu le mai ai.

Trecuseră mai bine de zece minute când s-a decis să iasă din duș. Aburii au aburit oglinda, care fusese clar agățată strâmb. A încercat să corecteze asta, dar imediat ce i-a dat drumul a revenit la poziția sa strâmbă. A ignorat-o până la urmă. În timp ce își ștergea corpul, s-a uitat la ea admirativ. În tinerețea ei, i se făcuseră oferte să lucreze ca model sau actriță. Ar fi putut fi, poate, o diva a cinematografului sau soția unui fotbalist, dar banii nu au interesat-o niciodată. A preferat să transpire, să înghită praf, să studieze documente vechi și să viziteze locuri uitate. Pentru ea, aventura însemna sângele și emoția implicate în găsirea unui artefact antic, descoperirea unor vestigii de acum mii de ani. Nimic nu se compara cu asta.

S-a apropiat mai mult de oglindă, uitându-se la micile alea linii nenorocite din colțurile ochilor. Mâna i s-a dus automat spre trusa de machiaj, din care și-a scos crema anti-rid. ”Riduri vizibil mai puține în mai puțin de o săptămână”. A întinsă-o cu atenție pe toată fața și s-a uitat la ea cu atenție. Pretindeau că fac miracole ? În definitiv, susținea că efectele vor fi vizibile după doar șapte zile.

Și-a zâmbit sieși, și tuturor femeilor care se lasă păcălite de asemenea reclamă.

Ceasul de pe peretele deasupra patului arată ora 19:40. Nu va reuși să se pregătească în douăzeci de minute.

S-a uscat grăbită, lăsându-și părul blond ușor ud, și a rămas în fața dulapului din lemn închis la culoare, în care atârnau cele câteva haine pe care le reușise să și le aducă. Altă data i-ar fi luat ore să se decidă asupra vestimentației potrivite pentru o anumită ocazie. În această seară, însă, oferta era limitată. Fără să se gândească prea mult, a optat pentru o rochie neagră, scurtă. Era drăguță, evident sexy, dar nu vulgară. Avea o linie a decolteului care-i punea în evidență silueta voluptoasă. A scos-o din dulap și a aruncat-o pe pat cu o mișcare elegantă a mâinii.

19:50. Chiar dacă era apanajul doamnelor, ura să întârzie.

Uitându-se pe fereastră, a văzut o mașină închisă la culoare, strălucitoare chiar în fața hotelului. Un tânăr îmbrăcat în haine militare, care era probabil șoferul, se sprijinea calm de mașină, fumând o țigare.