Danilo Clementoni - Întoarcerea Pe Pământ стр 4.

Începând cu 23 martie 2003, când coaliția condusă de Statele Unite ale Americii a decis să invadeze Irak-ul, cu intenția expresă de a-l înlătura pe dictatorul Saddam Hussein, acuzat că ar fi deținut arme de distrugere în masă (acuzație care, ulterior, s-a dovedit a fi nefondată) și de susținerea terorismului islamic în Irak, toate cercetările arheologice, care erau oricum dificile și pe timp de pace, au fost amânate.

Abia odată cu încetarea formală a ostilităților pe data de 15 aprilie 2013 a renăscut și speranța arheologilor din lumea întreagă că vor reuși să aibă acces la site-ul în care s-a dezvoltat una dintre cele mai vechi civilizații ale lumii, înainte de a-și dispersa cultura la nivel mondial. Decizia autorităților iraquiene, de la finalul lui 2011, de a re-deschide excavațiile pentru unele sit-uri de o valoare istorică inestimabilă pentru ”a continua îmbunătățirea moștenitorii lor culturale” le-a transformat speranța în realitate. Sub auspiciile Națiunilor Unite, și cu numeroase autorizații semnate și confirmate anterior de către nenumărate ”autorități”, câteva grupuri de cercetare, selecționate și supravegheate de către personalul comisiei, aveau permisiunea de a lucra pentru o perioadă limitată de timp, în cele mai importante zone de interes arheologic de pe teritoriului Iraq-ului.

Apropiindu-se cât mai mult de cameră, pentru ca ochii ei de un verde-smarald să poată obține efectul dorit, și-a început pledoaria:

- Dragul meu colonel, aveți perfectă dreptate.

Știa că o atitudine respectuoasă îl va bine-dispune interlocutorul.

- Dar suntem atât de aproape.

- Aproape de ce? a tunat colonelul, ridicându-se de pe scaun și punându-și pumnii pe birou.

- Îmi repetați aceeași poveste de câteva săptămâni. Nu vă mai pot susține dacă nu veniți cu ceva concret.

- Dacă mi-ați acorda onorarea de a lua cina cu mine în seara asta, aș fi încântată să vă arăt ceva care v-ar face să vă răzgândiți. Ce spuneți?

Un zâmbet frumos i-a dezvelit dinții albi. Și-a trecut mâna prin părul lung și blond. Era sigură că-l putea convinge.

Colonelul s-a încruntat, încercând să-și păstreze o mină nervoasă, deși știa foarte bine că nu putea rezista ofertei ei. Ii plăcuse de Elisa dintotdeauna, iar ideea unei cine în doi îl intriga.

În ciuda celor patruzeci și opt de ani ai săi, era încă un bărbat atrăgător. Având un corp atletic, trăsături ferme, păr încărunțit, o privire dură, hotărâtă a ochilor săi de un albastru intens, o cultură generală vastă care-i permitea să converseze pe marginea unei varietăți de subiecte, și farmecul indiscutabil al ofițerului în uniformă, era în continuare un bărbat ”interesant”.

- În ordine, a mârâit colonelul. Dar va trebui să-mi aduci ceva senzațional deseară, altfel ai face bine să te apuci să-ți strângi catrafusele și să-ți faci bagajele.

Încerca să-și folosească tonul său cel mai autoritar, dar nu se descurca prea bine.

- Să fii gata la ora opt. Trimit o mașină să te ia de la hotel.

A întrerupt comunicarea fără să-și ia la revedere.

La naiba, trebuie să mă grăbesc. Mai am doar câteva ore până se întunecă.

Scoțându-și capul din cort, a strigat:

- Hisham, adună toată echipa. O să am nevoie de tot ajutorul disponibil.

A parcurs grăbită cei câțiva metri care o despărțeau de zona de excavație, lăsând un nor de praf în urma ei. În câteva minute, toată lumea era adunată în jurul eu, așteptând instrucțiuni.

Arătând spre marginea cea mai îndepărtată a pietrei, a ordonat:

- Tu, îndepărtează te rog nisipul de pe colțul acela. Și tu, ajută-l. Vă sugerez să aveți grijă. Dacă este ceea ce cred eu că este, ne-ar putea salva fundurile tuturor.

Nava spațială Theos– Orbitând în jurul lui Jupiter

Micul, dar confortabilul și sfericul modul intern de transfer călătorea cu o viteză medie de aproximativ 10m/s, de-a lungul culoarului trei, care urma să îl ducă pe Azakis la intrarea în compartimentul în care partenerul său de drum, Petri, îl aștepta.

Theos, care avea, de asemenea, o formă sferică și un diametru de nouăzeci și șase de metri, avea optsprezece conducte tubulare, fiecare având puțin peste trei sute de metri în lungime. Fuseseră construite ca și meridiane, cu o spațiere la zece grade, astfel încât să acopere întreaga circumferință. Fiecare dintre cele douăzeci și trei de nivele avea patru metri înălțime, cu excepția calei centrale (nivelul unsprezece), care măsura de două ori mai mult. Erau ușor accesibile prin intermediul capetelor realizate de fiecare culoar la fiecare etaj. Practic, trecerea dintre cele mai separate două puncte ale navei dura cel mult cincisprezece secunde.

Frânarea modului era abia perceptibilă. Ușa s-a deschis cu un șuierat ușor, descoperindu-l pe Petri, cu picioarele depărtate și brațele încrucișate.

-Te-aștept de-o veșnicie, zise el pe un ton neconvingător. Ai terminat de înfundat filtrele de aer cu mizeria aia împuțită pe care o tot cari după tine ?

Aluzia la țigare era abia mascată.

Ignorând remarca provocatoare cu un rânjet, Azakis și-a scos dispozitivul portabil de analiză de la centură și l-a activat cu o mișcare a degetului mare.

- Ține asta. Trebuie să ne grăbim, a răspuns el, pasândui-o lui Petri cu o mână în timp ce încerca să poziționeze senzorul în racordul din dreapta lui, cu mâna cealaltă.

Sosirea noastră este estimată peste 58 de ore și încep să mă îngrijorez.

- De ce? l-a întrebat Petri, ușor surprins.

- Nu știu. Am senzația că s-a întâmplat ceva.

Dispozitivul din mâna lui Petri a început să emită o serie de sunete cu diferite frecvențe. A cercetat obiectul, fără să aibă habar ce însemna. Uitându-se la figura prietenului săi, căuta o explicație, dar nu a găsit vreuna. Mișcându-se cu atenție, Azakis a poziționat senzorul în celălalt racord. O nouă serie de sunete indescifrabile s-a auzit din dispozitiv. Apoi liniște. Azakis a luat dispozitivul din mâinile prietenului său, a privit rezultatele cu atenție și a zâmbit:

- Totul e în ordine, Putem merge mai departe.

Abia atunci și-a dat Petri seama că-și ținuse respirația pentru o vreme. A oftat profund și a simțit cum se relaxează imediat. Oricât de mică, o defecțiune a racordurilor le-ar fi compromis definitiv misiunea, forțându-i să se întoarcă. Era ultimul lucru de care aveau nevoie. Aproape ajunseseră.

- Merg să mă spăl, zise Petri, încercând să scuture niște praf.