Danilo Clementoni - Întoarcerea Pe Pământ стр 6.

A făcut tot posibilul să-și evidențieze ochii cu un dermatograf și rimel, și și-a dat repede cu puțin luciu pe buze. În timp ce încerca să-l distribuie uniform, trimițând săruturi în aer, și-a pus cerceii preferați, luptându-se să găsească găurile în urechi.

Trecuse ceva vreme de la ultima ieșire în oraș. Munca o purta în jurul lumii și nu avusese o relație stabilă cu cineva. Relațiile ei se încheiau, de obicei, după câteva luni. Își ignorase dintotdeauna instinctul matern înnăscut pe care l-a simțit ca fată, iar cum, pe măsură ce se apropia de maturitatea biologică, devenea din ce în ce mai conștientă de acest lucru. Poate era timpul să aibă în vedere întemeierea unei familii.

Și-a alungat rapid gândul din minte. A alunecat în rochie, și-a pus singura pereche de pantofi cu toc pe care și-o adusese, și a pulverizat cel mai bun parfum al ei de o parte și de alta a gâtului printr-o mișcare generoasă. Eșarfă de mătase și o geantă de mână neagră, încăpătoare. Era gata. O ultimă privire în oglinda pătată de pe peretele de lângă ușă a asigurat-o că machiajul era impecabil. După o scurtă piruetă a părăsit camera cu o expresie satisfăcută.

După ce și-a revenit din uimirea provocată de vederea Elisei care ieșea din hotel arătând ca un model, tânărul șofer și-a aruncat cea de a doua țigare pe care abia și-o aprinsese și s-a grăbit să deschidă portiera mașinii.

- Bună seara, doctore Hunter. Putem pleca? a întrebat el, ezitând.

- Bună seara, da, sunt gata, i-a răspuns ea arborând cel mai fermecător zâmbet al ei.

- Mulțumesc pentru drum, a adăugat ea, în timp ce se urca în mașină, știind că rochia i se va ridica și va dezvălui suficient din picioarele ei cât să-l facă pe soldat să se simtă inconfortabil.

I-a plăcut dintotdeauna să fie admirată.

Nava spațială Theos– Alerta de proximitate

Sistemul O^COM a afișat rapid ceva în fața lui Azakis, un obiect ciudat al cărui contur nu era clar încă din cauza rezoluției slabe a senzorilor de distanță care îl reperaseră. Era evident că este în mișcare și că se îndreaptă spre ei. Sistemul alertei de proximitate estimase o probabilitatea de impact de 96% între Theos și obiectul necunoscut, în cazul în care niciunul nu-și schimba cursul.

Azakis s-a urcat grăbit în cel mai apropiat modul de transfer.

- Puntea, a tunat el scurt către sistemul automat de control.

Cinci secunde mai târziu, ușa s-a deschis cu un șuierat și acolo, pe uriașul ecran central al camerei de control era afișată imaginea de-focalizată a obiectului aflat pe un traseu de coliziune cu nava noastră.

- Ce naiba se întâmplă? N-ar trebui să dăm de meteoriți în zona zona asta, a exclamat el, uitându-se pe ecranul imens.

- Nu cred că e un meteorit.

- Dacă nu e un meteorit, atunci ce e? a continuat Petri, vizibil îngrijorat.

- Dacă nu ne schimbăm rapid cursul, vom afla pe pielea noastră, odată ce vom fi împrăștiați pe toată puntea.

Petri a umblat la controlul navigației și a configurat o mică variație în traiectoria stabilită inițial.

“Impact în 90 secunde,” a anunțat vocea feminină și caldă a sistemului de alertă de proximitate, fără nicio emoție. ”Distanța față de obiect: 276.000 kilometri și scade.”

- Petri, fă ceva! Și fă-o repede!” a strigat Azakis.

- Fac ceva, dar chestia aia se mișcă prea repede!

Probabilitatea estimată de impact, vizibilă pe ecranul din dreapta obiectului, scădea ușor. 90%, 86%, 82%.

- N-o să reușim, a șoptit Azakis.

- Prietene, nu s-a inventat încă ”obiectul misterios” care să-mi distrugă nava, l-a liniștit Petri cu un zâmbet răutăcios.

Printr-o manevră rapidă care i-a dezechilibrat pe moment pe amândoi, Petri a inversat polaritatea celor două motoare Bousen. Nava s-a zdruncinat câteva momente. Numai complicatul sistem gravitațional artificial care a compensat instant această modificare a împiedicat echipajul să nu fie aruncat în peretele din față.

- Deșteaptă mișcare, i-a spus Azakis, lovindu-și prietenul peste spate. Dar cum o să oprim învârtirea?

Obiectele din jurul lor deja începuseră să se ridice și se învârteau prin încăpere.

- Stai puțin, a răspuns Petri care încă apăsa butoanele și manevra controalele.

- Trebuie doar... Stropi de sudoare i se scurgeau încet de pe frunte.

- Să deschid… a continuat, în timp ce toate obiectele din încăpere continuau să se învârtă necontrolat. Până și ei doi începuseră să se ridice de pe podea. Sistemul gravitațional artificial nu mai reușea să compenseze imensa forță centrifugă care fusese generată. Deveneau din ce în ce mai ușori.

- Ecluza de golire trei! a strigat Petri în timp ce toate obiectele din cameră au căzut pe jos în același timp. Geamătul greoi a lui Azakis a fost oprit de un coș de gunoi greu care l-a lovit între a treia și a patra coastă. Petri a căzut de la înălțimea la care survolase, pe pupitru, aterizând într-o poziție nefirească și ridicolă.

Estimarea probabilității de impact scăzuse la 18% și continua să scadă rapid.

- E totul în ordine ? a gâfâit Azakis, încercând să ascundă durerea ce o resimțea în partea dreaptă.

- Da, da, sunt bine, a răspuns Petri, încercând să se ridice în picioare.

O clipă mai târziu, Azakis contacta echipajul care l-a informat că nu existau nici daune nici răniți.

Manevra pe care tocmai o executaseră a deviat ușor Theos de la cursul său iar scăderea de presiune provocată de deschiderea porții a fost imediat contra-carată de sistemul automat.

6%, 4%, 2%.

“Distanța față de obiect: 60.000 km,” a continuat vocea.

Amândoi și-au ținut respirația, așteptând să ajungă la o distanță de 50.000 km, când s-ar fi activat senzorii de rază scurtă. Păreau a fi niște momente fără sfârșit.

“Distanță față de obiect: 50.000 km. Senzori de rază scurtă activați.”

Imaginea încețoșată din fața lor s-a focalizat rapid. Obiectul care apăruse pe ecran putea fi observat, având toate detaliile vizibile. Cei doi astronauți s-au uitat unul la altul, fiecare căutând pe figura celuilalt un răspuns.

- Incredibil! au exclamat ei la unison.

Nassiriya – Restaurantul Masgouf

Colonelul Hudson se plimba agitat în susul și în josul holului din fața sălii principale a restaurantului. Îți verifica la fiecare minut ceasul pe care-l purta mereu pe încheietura mâinii stângi. Nu-l dădea jos nici când dormea. Era la fel de emoționat ca un adolescent la prima întâlnire.