Riley privi din nou în noapte. Uitându-se la strada principală, și-l imagină pe criminal conducând direct prin oraș spre liniile de tren. Fusese o mișcare îndrăzneață. Dar nici pe departe atât de îndrăzneață ca faptul că nu se grăbise să agațe corpul de un stâlp electric de unde să fie vizibil în lumina care venea de la depozit.
Acea parte din modus operandi-ul său se schimbase drastic în ultimii cinci ani, de la a arunca neglijent un corp pe marginea râului la a-l agăța pe cel din urmă în văzul lumii. Nu îi dădea impresia lui Riley ca fiind în mod special organizat, dar devenea mai obsesiv. Ceva în viața lui se schimbase. Dar ce?
Riley știa că acest fel de îndrăzneală reprezenta adesea o dorință crescândă pentru publicitate, pentru faimă. Asta fusese în mod cert adevărat în cazul ultimului criminal căruia îi dăduse de urmă. Dar se potrivea în acest caz. Ceva îi spunea lui Riley că acest criminal nu era numai mic și oarecum firav, dar și timid, chiar umil.
Nu-i plăcea să omoare. Riley era destul de sigură de asta. Și nu faima îl îndemnase la acest nou nivel de îndrăzneală. Era disperare pură. Poate chiar remușcare, o dorință aproape conștientă de a fi prins.
Riley știa din experiență personală că ucigașii nu erau niciodată mai periculoși ca atunci când începeau să se întoarcă împotriva lor înșiși.
Riley se gândi la ceva ce spusese mai devreme comisarul Alford.
“Criminalul nu e grăbit, până la urmă.”
Comisarul se înșela. Riley era sigură de asta.
Capitolul 10
Lui Riley îi păru rău pentru coronerul districtului, un bărbat supraponderal de vârstă mijlocie, când acesta întinse fotografiile pe biroul comisarului Alford. Imaginile afișau fiecare detaliu înfiorător al autopsiei lui Rosemary Pickens. Medicul legist, Ben Tooley, părea ușor bolnav. Era fără îndoială mai obișnuit să examineze cadavrele oamenilor care muriseră de atac cerebral sau de infarct. Arăta de parcă nu dormise și își dădu seama că rămăsese cu siguranță treaz noaptea trecută. Și Riley bănui că nu dormise profund ori de câte ori se lungise în pat.
Era dimineață, iar Riley se simțea remarcabil de odihnită. Patul ei fusese moale și confortabil și nici coșmarurile nici vreun intrus real nu îi perturbaseră somnul. Avusese o nevoie aprigă pentru o astfel de noapte. Și Lucy și comisarul Alford păreau vioi – dar coronerul era altă poveste.
– E la fel de rău ca la crima Marlei Blainey de acum cinci ani, spuse Tooley. Mai rău, poate. Doamne, după acea crimă, am sperat că o să dăm uitării astfel de lucruri. N-am avut norocul ăsta.
Tooley arătă grupului un prim-plan cu ceafa femeii. O rană mare și profundă era vizibilă și părul dimprejur era încâlcit cu sânge.
– A suferit o lovitură puternică în osul parietal stâng, spuse el. A fost suficient de tare încât să-i spargă ușor craniul. A cauzat probabil o comoție cerebrală, poate chiar și un scurt interval de inconștiență.
– Ce fel de obiect a fost folosit? întrebă Riley.
– Judecând după părul smuls și julitură, aș zice că a fost lovitura unui lanț greu. Marla Blainey a avut același gen de rană în aproximativ același loc.
Alford își scutură capul.
– Tipul ăsta e tot numai despre lanțuri, spuse el. Reporterii deja l-au poreclit “criminalul în lanț”.
Lucy arătă spre câteva prim-planuri strânse cu abdomenul femeii.
– Credeți că a fost bătută în general, de-a lungul timpului? întrebă ea. Vânătăile alea arată rău.
– Așa e, arată rău, dar nu sunt de la bătaie, spuse Tooley. Are astfel de contuzii peste tot din cauză că a fost legată atât de strâns cu lanțurile. Între lanțuri și cât de strânsă a fost cămașa de forță, a petrecut multă vreme în durere acută. La fel și cu Marla Blainey.
Grupul tăcu preț de o vreme, reflectând asupra semnificației acestei informații.
În cele din urmă, Lucy spuse:
– Știm că e mic și nu foarte puternic – și presupunem că este într-adevăr un “el”. Așadar se pare că le-a reprimat pe fiecare dintre femei cu o singură lovitură puternică în cap. Când au fost amețite sau inconștiente, le-a târât într-un vehicul din apropiere.
Notes
1
N. tr.: În franceză în textul original.
2
N. tr.: În spaniolă în textul original.