Nu era atât de simplu să se afle acum atât de aproape de pasiunea Tiarei, dar lui Craven nu-i plăceau lucrurile simple îl plictiseau. Totuși, dorința de a atinge pe cineva începea să se strecoare lent în ființa lui. Nu conta dacă el deținea controlul, dorința apărea din când în când și știa că, în curând, va trebui s-o satisfacă, altfel nu-i putea transfera controlul Tiarei atunci când exersau.
Așteptă răbdător ieșirea la iveală a Călătorului Nocturn. Ultima dată când fusese cu Tiara, ea îi împărtășise grija că nu îl văzuse pe Nighthawk de câteva zile. Imediat după ce spusese asta, privise rapid în jurul ei și murmurase:
- Nu contează a venit.
Craven își simți propria veselie când Nighthawk apăru, într-un final, lângă el. Era straniu să vadă o astfel de paloare pe pielea bronzată aurie a indianului, și îi dezvăluia adevărul din spatele refuzului lui Nighthawk de a se împreuna. Dacă ar fi fost în locul lui Nighthawk, era sigur că împerecherea constantă cu parteneri noi l-ar fi afectat și pe el, cel mai probabil.
- Când va fi pregătită, adu-o în cimitirul în care ne-am întâlnit prima dată, rosti Craven calm. P-aia mică și asigură-te că nu este urmărită de prietenii ei.
Nighthawk tăcu în timp ce Craven dispăru, dar simți cum i se ridică de pe umeri o mică greutate. Poate că, deoarece Craven dorea să se întoarcă în locul în care se întâlniseră pentru prima dată, însemna că avea s-o învețe ceva nou pe Tiara. Era momentul să-i accelereze instructajul, dar Nigthhawk nu o putuse îndepărta de perechea ei suficient de mult pentru a face asta.
Gândul răpirii ei pentru lecții private îi intrase de mai multe ori în minte și Nighthawk era mulțumit că nu mai avea niciun motiv să se abțină. Se încruntă când ușa din față a cabanei se deschise încet și îl văzu pe Jason ieșind împleticindu-se în noaptea rece. Omul își ținea mâna pe frunte, acoperit fiind de sudoare.
Se întrebă dacă nu cumva Jason nu experimenta aceeași problemă din cauza emoțiilor Tiarei care veneau în valuri din inel. Nu l-ar fi surprins dacă s-ar fi întâmplat asta.
Jason trase adânc aer în piept, lăsând aerul rece al nopții să îi cuprindă fața. Auzise și simțise suficient în ultima săptămână, de când se mutase cu Tiara. Și, de parcă să asculți doi tineri proaspăt căsătoriți cum se pun pe treabă nu era suficient de rău, acum trebuia și să simtă ceea ce experimenta ea. Și mai trebuia să uite și că Zachary era cel care o făcea pe Tiara să se simtă astfel era suficient pentru a-i da fiori reci pe șira spinării.
Faptul că ieșise din cabană îl ajuta, într-o oarecare măsură, dar numai urechile îi simțiseră efectul separării. Privi în jos spre inel, dorindu-și să-l poată scoată pentru câteva minute. Înainte trebuia să se concentreze pentru a-i simți emoțiile Tiarei acum, părea că nu mai poate scăpa de ele. Ce înseamnă să fii între ciocan și nicovală
Își privi mâna tremurându-i pentru o secundă, înainte să-și strecoare timid vârfurile degetelor în buzunar. Nu voia ca cineva să știe că are probleme cu inelul, de teamă că i-l vor lua și îl vor da afară din club.
Problema era că în ultimele câteva zile, avea momente când simțea porniri febrile și întunecate care-i răsăreau în cap. Porniri care erau obscure și la polul opus personalității sale. Până acum, le controlase, dar, dacă asta avea să se schimbe, știa că trebuie să vorbească.
Firele de păr fine de pe brațe i se ridicară, iar Jason avu senzația că este urmărit. Își întoarse capul și privi cu ochii strânși către un copac imens aflat la depărtare. Pentru o secundă, se întrebă dacă apariția siluetei pe care tocmai o văzuse era o plăsmuire a imaginației sale, sau poate chiar o fantomă.
Un trosnet brusc din spate întrerupse șirul de gânduri al lui Jason. Se răsuci, gândind că Skitter supraviețuise cumva purificării din cimitir și îi urmărise până aici.
- Te-am prins, spuse Guy râzând. Ar fi trebuit să vezi ce față ai făcut. Mă mir că încă ai pantalonii uscați.
Jason îi aruncă lui Guy un zâmbet timid, dar nu mușcă momeala.
Guy se opri din râs, observând că Jason nu arată atât de bine.
- Vei fi bine la noapte? Ai fi crezut că un inel care te face invincibil te-ar apăra și de boală.
- Nu sunt bolnav doar că n-am dormit prea bine, bombăni Jason, băgând mai adânc mâna cu inelul în buzunarul blugilor. Poate că era momentul să spună cuiva, iar Guy nu era o alegere atât de nefericită, doar practica magia. Eram nevoit să mă concentrez ca să știu ce simte Tiara acum, că inelul funcționează din nou, primesc mai mult decât am sperat vreodată. Chestia ciudată este că încep să simt că inelul este oarecum bântuit.
- Ce vrei să spui? întrebă Guy cu seriozitate.
Jason dădu din cap, incapabil să explice.
- Nimic, probabil că este diferența de fus orar să treci de la om la supraom în aproape zero secunde este extrem de obositor.
- Mă întreb ce le ia atât de mult lui Zachary și Tiarei, spuse Guy, așezându-se pe trepte, în timp ce Jason se aplecă pe unul dintre stâlpii care înconjurau veranda din față.
- Da, și eu mă întreb, Jason ar fi vrut să-și dea ochii peste cap, dar, în gând, îi mulțumi lui Guy că a schimbat subiectul cu inelul. Dădu din cap, privind înspre copac. Cred că l-am văzut pe Nighthawk acum câteva minute acolo, urmărind cabana.
Guy se încruntă în direcția indicată de Jason. Se întrebă oare ce punea la cale indianul. Carley îl surprinsese de câteva ori căutând o vrajă care să-l facă vizibil pe Nighthawk și îi spusese s-o lase baltă. Părea serioasă, așa că renunțase la idee. Era fericit că își mutaseră toate cărțile cu vrăji și pergamentele la cabană. Era o modalitate grozavă să-ți omori timpul și, în plus, acoperea sunetul.
- Nu este foarte prietenos, nu? întrebă Jason.
Guy ridică din umeri.
- Nu trebuie să fie, îi este loial Tiarei.
Nighthawk trecu pe lângă ei, intrând în cabană. Călătoria lui pe drumul spiritelor îl conduse în dormitorul Tiarei un loc în care fusese de mai multe ori, dar nu zăbovise foarte mult. Dintr-o dată, se trezi în cameră, privindu-i în liniște pe Tiara și Zachary cum terminau de îmbrăcat.
Zachary se duse în spatele Tiarei, trăgându-și pe el o pereche de pantaloni și luând-o de mijloc.
- Cea mai nasoală parte a zilei este atunci când te îmbraci, o tachină el, sărutându-i umărul gol.
Tiara chicoti și se întinse după fustă, înainte ca Zachary s-o convingă să nu meargă la muncă diseară.
- Diseară îl vom vedea pe Craven singur, îi spuse Nighthawk.
Tiara sări și își puse o mână pe inimă.
- Nu mă speria așa.
- Cum? întrebă Zachary confuz.
- Nu tu Nighthawk, spuse Tiara cu un zâmbet slab, dar începu să-și tragă rapid fusta pe ea. Era suficient de rău că nici măcar nu începuse cu partea de sus.
- Cine, indianul ăla ireal, invizibil, care nu are aptitudini sociale sau personalitate și căruia îi place să intre în dormitoarele oamenilor, în timpul unor momente intime? exclamă Zachary, în timp ce temperatura în cameră crescu cu câteva grade.
Tiara își reprimă pornirea de a chicoti din nou și minți:
- Nu este așa și știi foarte bine.
- Nu știu, mârâi Zachary. Tot ce știu este că ne privește acum și ascultă fiecare cuvânt pe care-l am de spus despre el. Privitul ăsta invizibil de la un nivel de superioritate este mai mult decât puțin sinistru.