Danilo Clementoni - Întoarcerea Pe Pământ стр 2.

Шрифт
Фон

Artefactele-satelit ale dezastrului, inclusiv ce a mai rămas din Tiamat, au fost “proiectate” ca resturi orbitale, formând ceea ce știm azi ca și ”comete”. Partea care a supraviețuit celei de a doua tranziții este poziționată pe o orbită stabilă între Marte și Venus, luând odată cu ea ultimul satelit și formând ceea ce cunoaștem sub denumirea de Pământ, împreună cu partenerul său inseparabil, Luna.

Urma lăsată de acest impact cosmic, care s-a întâmplat acum aproximativ 4 miliarde ani, este în continuare parțial vizibilă și azi. Zona afectată este complet acoperită de apă, fiind ceea ce cunoaștem ca Oceanul Pacific. Aceasta ocupă cam o treime din suprafața pământului, întinzându-se pe o suprafață de peste 179 milioane de kilometri pătrați. În această zonă vastă nu există practic o masă de teren, însă există o depresiune care se întinde până la o adâncime de peste zece kilometri.

În prezent, Nibiru seamănă destul de mult cu Pământul din punct de vedere al conformației. Două treimi din suprafață sunt acoperite cu apă, în timp ce restul este ocupat de un singur continent care se întinde de la nord la sud, având o suprafață totală de peste 100 de milioane de kilometrii pătrați. Timp de sute de mii de ani, unii dintre locuitorii săi au profitat de asemănările dintre planeta lor și a noastră, făcând vizite regulate, influențând de fiecare dată cultura, cunoștințele, tehnologia și evoluția rasei umane. Strămoșii noștri s-au referit la ei în multe feluri, dar poate că numele care-i reprezintă cel mai bine a fost mereu cel de ”Zei”.

Nava spațială Theos – La 1.000.000 km de Jupiter

Azakis s-a întins confortabil în scaunul lui negru, cu auto-modelare. I-a fost oferit cadou, cu ani în urmă de către un prieten meșteșugar, care l-a făcut cu propriile mâini cu ocazia primei misiuni interplanetare. I-a spus atunci că-i va aduce noroc. Și că îl va ajuta să se relaxeze și să ia cele mai bune decizii. Într-adevăr, a luat multe decizii pe acest scaun, și de multe ori a avut noroc. Astfel că mereu își aduce aminte cu drag de acel moment atunci când îl folosea, în ciuda nenumăratelor reguli care i-ar fi împiedicat folosirea, mai ales pe o navă spațială de categoria Bousen-1, cum era cea în care se afla acum. Un fuior de fum albăstrui se ridica din țigara pe care o ținea între degetul mare și arătătorul mâinii drepte, în timp ce, încerca să urmărească cu privirea cele 4.2 UA1 care îl separa încă de destinația lui. Deși făcea aceste călătorii de câțiva ani deja, farmecul întunericului din spațiul înconjurător și miile de stele cu care este presărat, reușeau încă să-i capteze atenția. Deschiderea în formă ovală din fața lui îi permitea o imagine completă în direcția de mers, și era încă surprins de modul în care câmpul de forță subțire ca un voal îl putea proteja de frigul sideral al spațiului, sau preveni scăpările bruște de aer și să-l împiedice să fie absorbit în vidul exterior. Altfel, ar muri aproape instantaneu. A tras un fum rapid din țigara lungă și a continuat să se uite în afișajul holografic din fața lui, în care vedea fața obosită, ne-bărbierită a colegului său de drum.

În altă parte a navei, Petri repara sistemul de control al conductelor de evacuare. S-a amuzat puțin de unul singur deformând imaginea centrală, suflând fumul pe care tocmai l-a inhalat, și creând un efect de val care i-a amintit de mișcările sinuoase ale dansatoarele exotice pe care se ducea adesea să le vadă atunci când ajungea în sfârșit în orașul natal și se putea bucura de odihna bine-meritată.

Petri, prietenul și partenerul său de aventură avea aproape treizeci și doi de ani, și aceasta era deja a patra lui misiune de acest tip. Statura lui înaltă și impresionantă impunea respect celor pe care-i întâlnea. În ciuda ochilor negri ca spațiul din jurul lor, a părului lung, închis la culoare și răvășit care-i cădea pe umeri, a înălțimii de aproape doi metri și treizeci de centimetri, pieptului puternic și brațelor capabile să ridice fără probleme un Nebir2 , avea un suflet de copil. Priveliștea unei flori Soel3 înflorind în soare îl emoționa și putea sta ore în șir, privind complet fermecat valurile care se sparg pe coasta de fildeș a Golfului Saraan4 . Un individ incredibil, de încredere și loial, și-ar fi dat oricând viața pentru el, fără nicio ezitare. Nu ar fi plecat niciodată fără să-l aibă pe Petri lângă el. Era singura persoană din lume în care avea o încredere oarbă și pe care nu ar fi trădat-o niciodată.

Motoarele navei, ajustate pentru o navigare în cadrul sistemului solar, scoteau clasicul și liniștitorul sunet bi-fazic. Pentru auzul lui profesionist, sunetul acela însemna o bună funcționare a navei. Auzul său sensibil îi permitea să distingă inclusiv o variație în camerele de ajustare de numai 0,0001 Lasig, cu multe înainte ca aceasta să fie detectată de sofisticatul sistem automat de control. Acesta a și fost motivul pentru care, chiar și la vârsta sa fragedă, i-a fost încredințată comanda unei nave din categoria Pegasus.

Erau destui cei care ar fi dat orice numai să fie în locul lui. Dar locul era ocupat de el.

Implantul intra-ocular O^COM a făcut ca nou calculata rută să apară în fața lui. Era incredibil cum un obiect de numai câțiva microni putea efectua toate acele funcții. Introdus direct în nervul optic, era capabil să vizualizeze întregul panou de control, suprapunând imaginea peste cea pe care o avea efectiv în fața sa. S-a obișnuit mai greu la început cu vrăjitoria asta, și nu odată starea de greață amenința să devină insuportabilă. Acum însă, nu mai putea lucra fără el.

Întregul sistem solar se învârtea în jurul lui în toată maiestuozitatea sa fascinantă. Micul punct albastru de lângă imensul Jupiter reprezenta poziția navei lor, iar linia roșie, subțire, ușor mai curbată decât versiunea anterioară, acum estompată, indica noua traiectorie spre Pământ.

Atracția gravitațională a celei mai mari planete din sistem era alarmantă. Era imperativ să rămână la o distanță sigură, și numai puterea celor două motoare Bousen i-ar permite lui Theos să scape din această îmbrățișare a morții.

Dispozitivul mobil de comunicare atașat de panoul din fața lui a cârâit:

- Azakis. Trebuie să verificăm starea racordurilor din compartimentul șase.

Replica lui a venit pe un ton jucăuș care știa că-l va enerva pe prietenul său:

- N-ai făcut deja asta?

- Aruncă blestemata aia de țigară și hai și ajută-mă! a tunat Petri.

Știam eu.

Reușise să-l enerveze și se delecta teribil cu asta.

- Aici sunt. Pornesc spre tine, prietene, nu te enerva.

Ваша оценка очень важна

0
Шрифт
Фон

Помогите Вашим друзьям узнать о библиотеке

Скачать книгу

Если нет возможности читать онлайн, скачайте книгу файлом для электронной книжки и читайте офлайн.

fb2.zip txt txt.zip rtf.zip a4.pdf a6.pdf mobi.prc epub ios.epub fb3

Популярные книги автора