Amy Blankenship - O Lumină În Inima Tenebrelor стр 17.

− E mai mult un lup în haine de oaie. rânji el, apoi s-a simțit imediat un pic vinovat pentru că și el ascundea lucruri de Kyoko. Lucruri pe care chiar el nu le-a putut explica.

Învățase ca un mic copil să-și ascundă abilitățile neobișnuite de ceilalți, abilități precum puterea și viteza supraumană, precum și simțurile sale ascuțite ca mirosul și văzul. Singura problemă a fost că au venit și au plecat când au vrut. Nu le-a putut declanșa la momentul necesar și poate că asta a fost un lucru bun.

Pierdut în gânduri, pielea lui Toya tremură în timp ce văzu gardianul care se sprijinea de ușa clădirii de pază. − Vorbește de drac și dracul la ușă. Toya se uită la Kotaro, aproape trecu pe lângă el, apoi se opri în urma lui. − Ce naiba faci aici? a mârâit.

Kotaro se ridică cu toată înălțimea lui și se îndreptă spre locul în care ar fi stat fata lui Kyoko și mârâi la el. Privind în jur și fără să o vadă nicăieri, comportamentul său relaxat s-a alarmat și Kotaro îl străpunse pe Toya cu o strălucire furioasă. − Unde este Kyoko? Am crezut că a fost cu tine în seara asta.

Ce ura Toya foarte tare era să fie confuz și acum nu avea chef de asta. − Prostule... Credeam că are o întâlnire cu tine, a răspuns fără să se gândească.

Pieptul lui Kotaro hârâi acum grav. Kyoko îi spusese că va merge cu Toya dar asta a fost o minciună. − La naiba!

Fără a-i da lui Toya o a doua privire, el tăiat-o în direcția în care locuia Kyoko, aținându-se să-și folosească viteza sa nenaturală. De ce l-a mințit? Dacă ar fi știut că nu era cu netotul ăsta, ar fi urmat-o.

Toya a simțit un moment de panică când a văzut îngrijorarea în ochii rivalului său și felul în care el a decolat cu viteză și asta nu l-a făcut să se simtă mai bine. Ceva din el avea încredere completă în Kotaro, dar nu i-ar fi spus niciodată asta.

Fără să se mai gândească la ceea ce făcea, a plecat după Kotaro pentru a vedea unde merge. Cu ușurință ținându-se după el, dar observând viteza pe care o foloseau amândoi, unele dintre suspiciunile lui Toya au fost confirmate. Kotaro era mai mult decât părea... au aceleași ADN sau ceva? Își scrâșni dinții și nu-i plăcea gândul.

Într-un minut, Kotaro a izbit ușa apartamentului lui Kyoko sperând să fi fost acolo. Pleznind ambele palme peste ușa nevinovată, a strigat. − La naiba, Kyoko! Unde ești? Groaza și îngrijorarea au apărut în fiecare por al ființei sale. − Asta nu e bine, mormăi el.

− Ce nu e bine? Întrebă Toya din spatele lui Kotaro.

Vibrațiile pe care le degaja Kotaro dădeau dureri crescânde în pieptul lui Toya. Dacă ar fi știut că Kyoko nu era cu Kotaro, ar fi venit doar pentru a fi lângă ea. Ar fi trebuit să-și fi urmat instinctele și să vină oricum. Ar fi trebuit să-i pună o lesă fetei ăsteia mai devreme sau mai târziu.

Kotaro a uitat de Toya cu totul în graba lui de a ajunge la Kyoko. Acum, având pe cineva pe care să-și descarce mânia, strigă: − Am crezut că este cu tine! Kotaro își strânse pumnul și își retrase furia în sine înainte de a merge prea departe. − și cum naiba ai reușit să ții pasul? Nu contează, nu răspunde.

Toya se uită la el, surprins că chiar a observat asta, dar ridică din umeri. − Eu sunt doar acel netot rapid.

Calmându-și jumătatea dominantă, Kotaro și-a deschis ochii pătrunzători de gheață, țintind persoana care urma să-l ajute să-și găsească − Kyoko a sa. Era destul de rău că Toya nu s-a renăscut ca vampir, ca să-l poată pocni, dar acum Toya și-a recăpătat abilitățile din trecut și nu știa de ce. Peste toate astea cel mai bun prieten al lui Toya era Shinbe, dar nici Shinbe nu avea nici o idee despre trecutul său.

Kotaro și-a izbit palma de tâmplă, întrebându-se de ce naiba avuse încredere în Toya să aibă grijă de ea... pentru a doua oară, pe când el a eșuat primul. Faptul că Toya nu și-a amintit nimic nu-i dădea posibilitatea lui Kotaro strige cu voce tare. El a inspirat adânc adevărul... amândoi au greșit. Buzele i s-au subțiat în timp ce se uita în tăcere.

Toya schiță un zâmbet. − Deci, te-a mințit și te-a scos din schemă spunând că merge cu mine. Ha. Chiar dacă știa că ar fi făcut aproape același lucru, nu i-a spus asta lui Kotaro.

Kotaro mai inspiră o data adânc, încercând să-și țină temperamentul sub control. Era ca și cum ai vorbi cu un copil nenorocit. − Asta nu e un joc, derbedeule. Fetele dispar de mai bine de o lună în stânga și–n dreapta și din campus și din oraș. Nici unul dintre noi nu știe unde este Kyoko. Kotaro auzi panica în vocea sa, dar o ignorase. − Ai idee de unde ar fi putut să se furișeze?

Toya își simți pieptul zdrobit de îngrijorare, gândindu-se că Kyoko este în pericol. − la naiba! Se întoarse spre ușa lui Suki și începu să bată până când auzi ușa crăpându-se ceea ce-l făcu să-și domolească bătăile. Fără răspuns.

− Fut-ui! Cu o stare de panică, Toya își căută telefonul mobil, sperând ca Shinbe să știe unde sunt fetele. − Răspunde, nenorocitule! strigă el la telefonul care încă apela. După cea de-a patra sonerie, Shinbe a răspuns în sfârșit.

− Shinbe! Știi unde sunt Suki și Kyoko? Îi dădu lui Kotaro o privire rece când se apropie de parcă aștepta să audă răspunsul.

Pe celălalt capăt al telefonului, Shinbe zâmbi un zâmbet iluminat, − Poate...

*****

Kyou a rămas ascuns în întuneric, în timp ce o privea pe fată cu prietenii ei. Învățase că numele ei era Kyoko ascultând conversația. Până în prezent, băiatul pe nume Tasuki și-a ținut mâinile pentru el, ceea ce era un lucru bun, având în vedere că Kyou a decis să îl lase să trăiască atâta timp cât nu se apropia prea mult de ea. Părea destul de inofensiv... poate puțin cam infatuat cu ea.

Se îndreptară spre ringul de dans iar fata și prietena ei începuseră să danseze împreună. Modul în care dansau era indecent. − Trebuie să fie alcoolul pe care l-a consumat atât de repede, i-a fost greu să creadă altceva.

O mormăitură mică i-a vibrat în piept, deoarece vederea i-a fost blocată de un grup de idioți. Auzindu-i avertismentul și apoi văzându-i privirea aurie și rece pe care le-a trimis-o, ei s-au retras repede în cealaltă parte a clubului. Colțurile buzelor lui Kyou au lăsat un zâmbet amuzat față de felul în care s-au risipit instantaneu.

Își întoarse atenția spre zona de dans concentrându-se pe tânărul care îl tulbura. Priveliștea pe care o vedea îi făcuse sângele să fiarbă de furie. Un mârâit furios a venit de undeva, pe când ochii aurii au pulsat în roșu cu sânge.