Sala aștepta în tăcere, privindu-l ca în ceață. Toți arătau prea îngroziți să vorbească. Ceea ce era exact ce-și dorea. Nimic nu-l excita mai mult decât să bage frica în supușii săi.
În final, Abertol a pășit înainte, bastonul lui creând ecouri pe piatră, și și-a dres glasul.
"Domnul meu," a început cu vocea lui străveche, "ne aflăm într-un moment de cotitură la Curtea Regelui. Nu știu ce vești au ajuns deja la tine. Scutul a căzut, Gwendolin a părăsit Curtea Regelui și i-a luat cu ea pe Kolk, Brohm, Kendrik, Atme, Cavalerii de Argint, Legiunea și jumătate din armata ta - împreună cu jumătate din Curtea Regelui. Cei care au rămas aici caută sfat de la tine și vor să știe care va fi următoarea noastră mișcare. Oamenii vor răspunsuri, Domnul meu."
„Mai mult,” a spus un alt membru al Consiliului pe care Gareth îl recunoștea vag, "s-a răspândit zvonul că, deja, Canionul a fost străpuns. Există un zvon că Andronicus a invadat partea McCloud a Inelului cu armata sa de un milion de oameni."
Un icnet s-a răspândit prin cameră; zeci de războinici viteji își șopteau unul altuia plini de teamă, și o stare de panică s-a răspândit ca focul.
"Nu poate fi adevărat!", a exclamat unul dintre soldați.
"Este!", a insistat consilierul.
"Atunci nu mai avem nicio speranță!" a strigat un alt soldat. "Dacă clanul McCloud este învins, Imperiul va veni mai departe la Curtea Regelui. Nu avem niciun mod de a-i respinge."
"Trebuie să discutăm termenii capitulării, Domnul meu," i-a spus Albertol lui Gareth.
"Capitulare!?" a strigat un alt bărbat. "Nu ne vom preda niciodată!"
"Dacă nu o facem," a strigat un alt soldat, "vom fi striviți. Cum putem să ne împotrivim la un milion de oameni?"
Sala a izbucnit într-un murmur ultragiat, soldații și consilierii certându-se unul cu altul, toți într-un haos complet.
Liderul consiliului și-a trântit bastonul de fier pe podeaua de piatră și a strigat:
"ORDINE!"
Treptat, camera s-a liniștit. Toți oamenii s-au întors și s-au uitat spre el.
"Acestea sunt decizii pentru un rege, nu pentru no", a spus unul dintre consilieri. "Gareth este regele de drept și nu noi nu trebuie să discutăm termenii capitulării - sau dacă să ne predăm."
Toți s-au întors spre Gareth.
"Domnul meu," a spus Abertol, cu extenuare în voce, "cum propui să facem față armatei Imperiului?"
În sală s-a așternut o tăcere de moarte.
Gareth a stat acolo, privind în jos spre oameni, dorind să răspundă Dar devenea din ce în ce mai dificil pentru el să-și mențină gândurile clare. Continua să audă vocea tatălui său în cap, țipând la el, ca atunci când era copil. Îl înnebunea și vocea nu voia să dispară.
Gareth a întins mâna și a zgârmat la mânerul de lemn al tronului, iar și iar. Sunetul unghiilor sale zgâriind era singurul sunet din cameră.
Membrii Consiliului au schimbat o privire îngrijorată.
"Domnul meu," a spus un alt consilier, "dacă alegi să nu ne predăm, atunci trebuie să fortificăm imediat Curtea Regelui. Trebuie să asigurăm toate intrările, toate drumurile, toate porțile. Trebuie să chemăm toți soldații, să pregătim apărarea. Trebuie să ne pregătim pentru un asediu, să facem rații de alimente, să ne protejăm cetățenii. Sunt foarte multe lucruri de făcut. Te rog Domnul meu. Dă-ne poruncă. Spune-ne ce să facem."
Din nou s-a așternut tăcerea în sală, cu toții cu ochii pe Gareth.
În final, Gareth și-a ridicat bărbia și a privit spre ei.
"Nu vom lupta cu Imperiul,” a declarat. "Și nici nu ne vom preda."
Toți din cameră s-au uitat unul la altul, nesiguri.
"Atunci ce vom face, Domnul meu?" a întrebat Abertol.
Gareth și-a dres glasul.
"O vom ucide pe Gwendolyn!" a spus el. "Asta e tot ce contează acum."
A urmat o tăcere șocată.
"Gwendolyn?" a strigat surprins un consilier, cum camera a izbucnit într-un alt murmur surprins.
"Ne vom trimite toate forțele după ea, să o măcelărească pe ea și pe toți cei care au plecat cu ea înainte să ajungă în Silesia," a anunțat Gareth.
"Dar Domnul meu, cum ne va ajuta asta?" a strigat un consilier. "Dacă plecăm să o atacăm, asta doar ne va lăsa forțele expuse. Toți vor fi încercuiți și măcelăriți de Imperiu."
"Va lăsa, de asemenea, Curtea Regelui deschisă pentru un atac!" a strigat un altul. "Dacă nu ne vom preda, trebuie să fortificăm imediat Curtea Regelui!"
a strigat un grup de bărbați.
Gareth s-a întors și s-a uitat la consilier, cu ochii reci.
"Vom folosi fiecare om pe care îl avem ca să o omorâm pe sora mea!" a spus el întunecat. "Nu vom păstra niciunul!"
Camera a fost cuprinsă de tăcere pe când consilierul și-a împins scaunul cu zgomot pe piatră și s-a ridicat în picioare.
"Nu voi vedea Curtea Regelui ruinată pentru obsesia ta personală. Eu unul nu sunt cu tine!"
"Nici eu!" au strigat jumătate din bărbații din sală.
Gareth a simțit cum arde de mânie și era gata să se ridice în picioare când, brusc, ușile sălii au fost deschise și înăuntru s-a repezit comandantul a ceea ce mai rămăsese din armată. Toți ochii erau pe el. El îl târa pe un alt bărbat, un om de rând cu părul zbârlit, neras, cu mâinile legate. L-a târât pe bărbat până în centrul sălii și s-a oprit înaintea regelui.
"Domnul meu," a spus rece comandantul "Dintre cei șase hoți executați pentru furtul Săbiei Destinului, acest om era al șaptelea, cel care scăpase. Ne spune cea mai ciudată povestea a ceea ce s-a întâmplat.
"Vorbește!" l-a împuns comandantul, scuturându-l pe tâlhar.
Acesta s-a uitat nervos în toate direcțiile, părul lui zbârlit lipindu-i-se de obraji, arătând nesigur. În final, a strigat:
"Ni s-a ordonat să furăm sabia!"
Camera a izbucnit într-un murmur ultragiat.
"Eram nouăsprezece!" a continuat el. "O duzină trebuia să o ia, sub acoperirea întunericului, peste podul de pe Canion și în sălbăticie. Au ascuns-o într-o căruță și au escortat-o peste pod, astfel încât soldații care erau de gardă să nu aibă nicio idee ce era înăuntru. Celorlalți, noi șapte, ni s-a ordonat să rămânem în urmă după furt. Ni s-a spus că vom fi întemnițați de ochii lumii iar apoi eliberați. Dar, în loc de asta, toți prietenii mei au fost executați. Și eu aș fi fost, dacă nu aș fi fugit."
În cameră s-a auzit un murmur lung, agitat.
"Și unde duceați sabia?" a insistat comandantul.
"Nu știu. Undeva în adâncurile Imperiului."
"Și cine ți-a ordonat așa ceva?"
"El!" a spus tâlharul, întorcându-se brusc și arătând cu un deget subțire către Gareth. "Regele nostru! El mi-a ordonat să o fac!"
În cameră a izbucnit un murmur îngrozit, s-au auzit strigăte, până când un consilier și-a trântit de câteva ori bastonul de fier și a strigat, cerând liniște.
Sala s-a liniștit puțin.
Gareth, care deja tremura de frică și mânie, s-a ridicat lent de pe tron, iar camera a tăcut cu toți ochii pe el.
Câte un pas odată, Gareth a coborât treptele de fildeș, pașii săi creând ecouri, tăcerea atât de deasă că o puteai tăia cu cuțitul.
A traversat camera până când, în final, a ajuns la tâlhar. S-a uitat rece la el de la treizeci de centimetri distanță, bărbatul zbătându-se să scape de brațul comandantului, privind în toate direcțiile, dar nu spre el.
"Hoții și mincinoșii suntr tratați într-un singur fel în regatul meu", a spus Gareth încet.
Brusc a scos un pumnal de la centură și l-a înfipt în inima tâlharului.
Bărbatul a țipat de durere, ochii ieșindu-i din orbite, apoi, brusc, a căzut la podea, mort.
Comandantul a privit spre Gareth, încruntându-se spre el.
"Tocmai ai ucis un martor împotriva ta", a spus el. "Îți dai seama că asta servește doar în a-ți stabili mai bine vinovăția?"
"Ce martor?" a întrebat Gareth, surâzând. "Morții nu vorbesc."
Comandantul s-a înroșit.
"Dacă ați uitat, sunt comandantul a jumătate din armata regelui. Nu voi fi tratat ca un prost. Din acțiunile tale pot doar să presupun că ești vinovat de crima de care ești acuzat. Ca atare, eu și armata mea nu te vom mai servi. De fapt, te voi aresta pe motiv de trădare față de Inel!"