Motivul pentru care s-a mutat în sud-estul țării a fost criza internă a pieței locurilor de muncă. Faptul că nu avea multe studii a contribuit la asta. Singura scăpare a fost să călătorească (la rugămintea unuia dintre verișorii săi care facilitase slujba) în São Paolo.
Contând pe experiența sa de muncă atunci când a început serviciul, completând apoi zece ani, adaptarea la noul loc de muncă a venit natural. Secretul pentru munca lui, ca și pentru orice altă profesie, este să fii atent la noile trenduri, să știi cum să tratezi oamenii care sunt mai jos și mai sus decât tine, să fii punctual, flexibil, responsabil, amabil și politicos, să nu te plângi de orele peste program (atunci când se cer), să lucrezi în echipă și să ai ambiție și idei noi. Omul este demn doar când muncește și încearcă să facă din această lume un loc care se poate doar dezvolta.
Viața este grea oriunde în lume, dar având același spirit de luptător ca al lui Karamandu, se întâmplă și lucruri bune. Ceea ce nu ai voie să faci este să te temi să riști sau măcar să încerci. Chiar și acum când locuiește în metropolă, nu ar putea uita niciodată bucățica de pământ pe care o are în Bahia sau familia lui care a rămas acolo. Rădăcinile lui îi oferă mândrie.
Înăuntrul lui, cere ca totul să fie bine, ca el să aibă proprii copii, să îmbătrânească în capitală, dar proiectul său pentru pensionare este să aibă o viață liniștită, să-ți lase copiii în oraș și să se întoarcă în nord-est, să se odihnească și să se bucure mai mult de viață. Ei bine, cu toții sperăm la succes și fericire în proiectele noastre.
Sfaturi pentru relația cu șeful. Tratează-ți șeful cu respect întotdeauna, cu atenție, și ascultă sfaturile lui. Avându-l pe acesta drept aliat este cheia viitorului tău în companie. Atunci când te ceartă, încearcă să te controlezi și să nu vrei să fii tu stăpânul. Dacă nu suporți critica, poate ar fi mai bine să-ți regândești planurile în caz că vrei să te angajezi.
Nu rata niciodată ședințele sau proiectele pe care le faci cu ceilalți decât dacă ai o scuză foarte bună. Amintește-ți că munca ta este o sursă de venit, poate chiar pentru tot restul vieții tale.
Nu te baza foarte mult pe colegi, pentru că vei fi dezamăgit. Nu oferi prietenia ta nimănui. Învață să distingi lucrurile. Ai prieteni în timpul liber, dar la muncă ai doar colegi.
Ai grijă cu negustorii, pentru că nu se vor gândi de două ori până să te dea pe mâna șefului dintr-un oarecare motiv. Aceste persoane vor doar să câștige puncte în plus de la superiori pe seama ta și nu merită niciun fel de atenție. Ignoră-i și stai departe de ei.
Învață să-ți cunoști rolul în companie. Angajatul trebuie să se ridice la standardele salariului dedicându-se integral funcției în timpul orelor sale de muncă. Nu căuta să intri pe internet, pe rețelele de socializare, pe telefon, să primești vizite de la rude, pentru că acestea te distrag și poți risca să fii concediat.
Atunci când vine binemeritata vacanță, uită complet de obligațiile tale. Călătorește, citește mult, ieși cu prietenii, acordă mai multă atenție copiilor și soției tale, mergi la un film, la teatru, la un meci de fotbal sau orice alt sport, pentru că asta te va relaxa în mod corespunzător. Când te vei întoarce, vei fi ca nou.
Întotdeauna să ai o rețea mare de contacte. În cazul șomajului, ai la cine să apelezi.
Apropie-te de familia ta și încearcă să ai o relație bună cu ei, pentru că ei te vor ajuta în momentele grele.
“Nu da vrabia vopsită pe cioara de pa gard.” Acest proverb înțelept ne ghidează să stăm mereu pe lângă oameni de valoare. Apreciază brațele întinse care te primesc mereu.
Nu te duce niciodată la muncă băut sau drogat. De asemenea, nu folosi deloc aceste lucruri în timpul serviciului. Ai încredere că un stil de viață sănătos este cel mai bun pentru tine.
Oricând este posibil, participă la evenimente cu colegii. Este o modalitate de a consolida relațiile cunoscându-vă mai bine.
În final, muncește în așa fel încât să simți că este o activitate plăcută care te face să crești și pe plan profesional, și pe plan personal. Urcă pe treptele ierarhice pas cu pas. Omule muncitor, ai tot respectul meu. Noi facem din această țară una a prezentului și a viitorului.
Alte subiecte
1) Iubirea. Tot ceea ce există sau intră în existență vine din iubirea infinită a lui Yahweh. El a ajustat structurile universului în așa fel încât toate ființele din el să fie o reflexie a Lui, unite întru ființă prin acest sentiment. Iubire este negreșit cea mai puternică forță, care există pentru a crea lumi noi, pentru a mângâia sufletul și pentru a face minuni. Un bun exemplu este reprezentat de toate forțele binelui trimise în universul în continuă dezvoltare pentru a transforma relațiile din interiorul lui. În cazul Pământului, avem figura lui Iisus, păstorul cel bun care dă totul pentru adepții lui, și figurile mamelor, oglindă a Mariei din Nazaret, care arată o iubire nemăsurată față de copiii lor. Aceasta este iubirea spirituală.
Iubirea carnală se petrece între un bărbat și o femeie, spre exemplu. Iubirea este încă intactă (spirituală și carnală), iar cei care o experimentează sunt deja într-o sferă spirituală înaltă. Ei se numesc fiii lui Yahweh. Mai există și pasiunea sau parteneriatul, ceea ce produce iarăși acest sentiment puternic. Indiferent de tip, iubirea este foarte frumoasă, iar cei care o trăiesc sunt fericiți. Oamenii seci de iubire nu poartă roade, iar destinul lor nu este bun. Curând va veni iubirea fără rezerve.
.1) Totul se iartă celor care iubesc mult. “În vremea aceea, unul dintre farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată o femeie din oraş, care era păcătoasă, aflând că prânzeşte în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir şi, stând înapoi lângă picioarele Lui şi plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele şi cu părul capului ei să le șteargă; şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Dar văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine: Omul Acesta, dacă ar fi proroc, ar ști cine şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de El, ar ști că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune, a zis el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci; dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci spune-Mi: care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: gândesc că acela căruia i-a fost iertat mai mult. Iar Iisus i-a răspuns: drept ai judecat. Apoi, întorcându-se către femeie, i-a zis lui Simon: vezi pe femeia aceasta? Am intrat la tine în casă: apă de spălat pe picioare tu nu Mi-ai dat, ea însă Mi-a udat picioarele cu lacrimi şi le-a șters cu părul capului ei; sărutare nu Mi-ai dat, ea însă, de când am intrat, n-a contenit să-Mi sărute picioarele; cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. Pentru aceea îți spun: iertate îi sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puţin puţin iubeşte. Şi a zis către ea: iertate îţi sunt păcatele! Atunci au început cei care şedeau cu Dânsul la masă să se întrebe în gândul lor: Cine este Acesta care iartă şi păcatele? Dar Iisus a zis femeii: credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.” (Luca 7:36-50)
Această pildă reflectă realitatea umană. Toți, mai puțin fiii lui Dumnezeu, păcătuiesc și trebuie să răspundă pentru eșecurile lor în fața Creatorului. Chiar dacă păcatul omenesc este sângeriu, există posibilitatea iertării divine și a milei. Să fie oare posibil? Iisus dă exemplul femeii dedicate, care nu se dă în lături din a-I fi pe plac. Așa va fi și judecata. Cei care se recunosc ca fiind păcătoși în timpul vieții vor fi spălați de păcate. Pentru că multe le sunt iertate celor care iubesc cu adevărat.