"Cum a fost prima ta zi?", a intrebat ea, încercând să schimbe subiectul.
El ridică din umeri. "OK, cred." El s-a jucat cu scaunul cu degetele de la picioare.
S-a uitat în sus. "A ta?"
Ea ridică din umeri. Trebuie să fi fost ceva în expresia ei, pentru că el nu s-a uitat în altă parte. Continua să se uite la ea.
"Ce s-a întâmplat?"
"Nimic", a spus ea defensiv, și s-a întors și s-a îndreptat spre fereastră.
Ea putea să-l simtă privind-o.
"Pari… diferită."
S-a oprit, întrebându-se dacă știa, întrebându-se dacă aspectul ei exterior arăta modificări. Ea a înghițit greu.
"Cum?"
Liniște.
"Nu știu", a răspuns el în cele din urmă.
S-a uitat pe fereastră, privind fără țintă cum un bărbat din exteriorul bodegii de la colț a strecurat unui cumpărător o doză de iarbă.
"Urăsc acest loc nou", a spus el.
S-a întors și l-a confruntat.
"La fel și eu."
"Chiar mă gândeam …" a coborât capul, "… să plec."
"Ce vrei sa spui?”
El ridică din umeri.
S-a uitat la el. Părea într-adevăr deprimat.
"Unde?" a întrebat ea.
"Poate … să-l găsesc pe tata."
"Cum? Nu avem nicio idee unde este."
"Aș putea încerca. Aș putea să-l găsesc."
"Cum?"
"Nu știu … Dar aș putea încerca."
"Sam. Ar putea fi mort din câte știm noi."
"Nu spune asta!", a strigat el, și fața lui s-a făcut roșu aprins.
"Îmi pare rău", a spus ea.
El s-a liniștit.
"Dar te-ai gândit vreodată că, chiar dacă l-am găsi, poate nici nu vrea să ne vadă? La urma urmei, el a plecat. Și nu a încercat niciodată să ia legătura cu noi. "
"Poate pentru că mama nu l-a lăsat."
"Sau poate pentru că pur și simplu nu ne place."
Încruntarea lui Sam s-a adâncit în timp ce degetele lui frământau din nou podeaua. "L-am căutat pe Facebook."
Ochii lui Caitlin s-au deschis larg, surprinși.
"L-ai găsit ?"
"Nu sunt sigur. Erau 4 persoane cu numele lui. 2 dintre ei aveau profil privat și nu aveau poză. Le-am trimis amândurora un mesaj."
"Și?"
Sam clătină din cap.
"Nu am primit niciun răspuns."
"Tata nu ar fi pe Facebook."
"Nu știi asta," a răspuns el, din nou defensiv.
Caitlin a oftat și s-a apropiat de patul ei și s-a întins. S-a uitat în sus la tavanul îngălbenit, cu vopseaua care se cojea, și s-a întrebat cum au ajuns la acest punct. Au fost orașe unde au fost fericiți, chiar momente când mama lor părea aproape fericită. Ca atunci când se întâlnea cu tipul ăla. Destul de fericită, cel puțin, să o lase pe Caitlin în pace.
Au fost orașe, cum ar fi ultimul, unde ea și Sam și-au făcut câțiva prieteni buni, unde păreau că ar putea rămâne, cel puțin destul de mult timp pentru a absolvi într-un singur loc. Și apoi totul părea să se schimbe așa de repede. Împachetând din nou. Spunând la revedere. Era oare prea mult să ceară o copilărie normală?
"Am putea să ne mutăm înapoi la Oakville," a spus Sam dintr-o dată, întrerupându-i gândurile. Ultimul lor oraș. Era straniu cum el știa întotdeauna exact ce gândea ea. "Aș putea sta cu prietenii."
Oboseala zilei o ajungea din urmă. Era pur și simplu prea mult. Nu gândea clar, și în frustrare ei, ce auzea era că Sam se pregătea și el să o abandoneze, că lui nu prea-i mai păsa de ea.
"Atunci du-te!", s-a răstit brusc, fără să vrea. Era ca și cum altcineva ar fi spus-o. A auzit asprimea în propria voce, și imediat a regretat-o.
De ce trebuia ea să spună lucruri de genul ăsta? De ce nu putea să se controleze?
Dacă ar fi fost într-o dispoziție mai bună, dacă ar fi fost mai calmă și nu ar fi avut atât de multe lucruri în brațe dintr-o dată, nu ar fi spus-o. Sau ar fi fost mai drăguță. Ar fi spus ceva de genul, Știu că ce vrei să spui este că nu vei părăsi acest loc, indiferent cât de rău a ajuns, pentru că nu m-ai lăsa singură să fac față la toate astea. Și te iubesc pentru asta. Și nici eu nu te-aș abandona. In acestă copilărie anormală a noastră, cel puțin ne avem unul pe altul. În schimb, starea ei de spirit scosese la iveală ce era mai rău în ea. În schimb, ea a acționat egoist, și s-a răstit.
S-a ridicat și a putut vedea durerea gravată pe fața lui. Vroia să-și retragă cuvintele, să spună că-i pare rău, dar era prea copleșită. Cumva, ea nu putea să se facă să deschidă gura.
În tăcerea care apăruse, Sam s-a ridicat încet de pe scaunul de birou și a ieșit din cameră, închizând ușor ușa în urma lui.
Idioată, s-a gândit ea. Ești așa o idioată. De ce trebuie să-l tratezi la fel cum te tratează mama pe tine?
S-a întins din nou, cu ochii în tavan. Ea și-a dat seama că exista un alt motiv pentru care a izbucnit. El i-a întrerupt gândurile, și a făcut-o într-un moment când ele se transformau în ceva mai rău. Un gând întunecat i-a trecut prin minte, iar el a întrerupt-o înainte să fi avut o șansă să-l rezolve.
Fostul iubit al mamei ei. Acum trei orașe. Fusese singura dată când mama ei părea chiar fericită. Frank. 50 de ani. Mic de înălțime, musculos, cu chelie. Gros ca un buștean. Mirosea a colonie ieftină. Ea avea 16 ani.
Stătea în mica spălătorie, organizându-și hainele, atunci când Frank a apărut la ușă. Fusese mereu un ciudat, mereu cu ochii la ea. S-a aplecat și a luat o pereche de lenjerie de-a ei, iar ea își simțea obrajii înroșindu-se de jenă și furie. El i-a ridicat și a rânjit.
"Ai scăpat ăștia", a spus el, rânjind. Ea i-a smuls din mâinile lui.
"Ce vrei?" s-a răstit ea înapoi.
"Așa vorbești cu noul tău tată vitreg?"
El a mai făcut o jumătate de pas mai aproape.
"Tu nu ești tatăl meu vitreg."
"Dar voi fi – în curând."
A încercat să se întoarcă la organizatul hainelor, dar el a făcut un pas și mai aproape. Prea aproape. Inima ei îi bubuia în piept.
"Cred că e timpul să ne cunoaștem un pic mai bine", a spus el, scoțându-și cureaua. "Nu-i așa?"
Îngrozită, a încercat să se strecoare pe lângă el și afară pe ușă din camera minusculă, dar pe când o făcea, el i-a blocat drumul și a apucat-o dur și a trântit-o înapoi de perete.
Asta s-a întâmplat.
Furia o inundase. O furie diferită de orice ea mai simțise vreodată. Și-a simțit trupul încălzindu-se, luând foc, de la degetele de la picioare până la scalp. Cum el a abordat-o, ea a sărit drept în sus și l-a lovit, punându-i ambele picioare direct pe piept.
În ciuda faptului că era o treime din mărimea lui, el a zburat înapoi pe ușa, scoțând lemnul din balamale, și și-a continuat drumul, 3 metri în camera de alături. Era ca și cum un tun l-ar fi propulsat prin casă.
Caitlin a stat acolo, tremurând. Ea nu era o persoană violentă, niciodată nici măcar n-a lovit pe cineva. În plus, ea nu era atât de mare, sau de puternică. Cum a știut ea că trebuie să-l loveacă așa cu piciorul? Cum de a avut puterea de a face acest lucru? Ea nu a văzut niciodată pe nimeni – cu atât mai puțin un bărbat adult – zburând prin aer, sau spărgând o ușă. De unde a venit puterea ei?
Ea a mers până la el, și a stat deasupra lui.
Era inconștient, întins pe spate. S-a întrebat dacă l-a ucis. Dar în acel moment, cu furia continuând să-i cânte în vene, nu-i păsa. Era mai îngrijorată de ea însăși, despre cine – sau ce – era cu adevărat.
Ea nu l-a mai văzut din nou pe Frank. El s-a despărțit de mama ei a doua zi, și nu s-a mai întors niciodată. Mama ei a suspectat că s-a întâmplat ceva între ei doi, dar ea nu a spus niciun cuvânt. Totuși, a dat vina pe Caitlin pentru despărțire, pentru că i-a stricat o perioadă fericită din viața ei. Și nu a încetat să dea vina pe ea de atunci.
Caitlin s-a uitat înapoi la tavanul care se cojea, cu inima bubuind din nou. S-a gândit la furia de azi, și s-a întrebat dacă cele două episoade erau conectate. Ea a presupus întotdeauna că Frank a fost doar un incident izolat, nebunesc, o explozie ciudată de putere. Dar acum se întreba dacă era ceva mai mult. Exista oare un fel de putere în interiorul ei? Era oare un soi de ciudată?
Cine era ea?
CAPITOLUL TREI
Caitlin fugea. Bătăușii se intorseseră si o urmăreau pe alee. În fața ei era o fundătură, un zid masiv, dar ea a fugit oricum, chiar spre el. În timp ce fugea, a luat viteză, o viteză imposibilă, iar clădirile rămâneau în urmă ca o ceață. Simțea vântul vâjâindu-i prin păr.
În timp ce se apropia, a sărit, și dintr-un singur salt a fost pe partea de sus a peretelui, la o înălțime de zece metri. Încă un salt și a zburat prin aer, din nou, zece metri, șapte, aterizând pe beton, fără a greși măcar un pas, încă alergând, alergând. Se simțea puternică, invincibilă. Viteza ei a crescut și mai mult, și a simțit ca ar putea zbura.