Punct, zise Lulia. Din nou!
Evelinei începu să îi curgă transpirația pe frunte. Exersară timp de aproape o oră, dar tot nu înscrisese niciun punct. Se dădu din calea Luliei și se răsuci. Își ridică floreta și se avântă înainte, lovind-o pe Lulia direct în spate. În sfârșit.
Punct! exclamă ea, bucuroasă.
Se auziră, ca un ecou, aplauze monotone. Lulia și Evelina se întoarseră ca să îl vadă pe străinul cu ochi albaștri. Fața superbă a lui Luca Dragomir o salută și, în același timp, o orbi complet. Le urmărise în tot acest timp, iar ea nu observase nimic. Doamne, ce bine că n-a . . . Obrajii începură să-i ardă la gândul că el ar putea fi aproape de ea, urmărind-o cu privirea . . .
Bine jucat, doamnelor.
Apoi, nu mai auzi nimic. Camera se învârti și ea se prăbuși la podea, dar ceva îi atenuă căderea, ceva mai puțin tare. O învălui o negură totală.