Și nu-ți pasă dacă ieșim din transă sau nu, corect?
Asta nu mă privește, spuse Arbitrul. Sunt doar prezent aici pentru a mă asigura că îndepliniți condițiile Vânătorii.
Dar dacă nu ieșim din transă, replică Tyla, nu vom mai putea continua Vânătoarea.
În acest caz, spuse robotul placid veți pierde.
Mulțam de ajutor, mormăi Nezla.
Soră mai mică, îi spuse Bred Tylei cu un zâmbet ironic pe față. În ce te-am lăsat să mă bagi? Își întinse brațele în față într-un gest leneș. Bine, echipă, întrebarea ce se pune în fața noastră este, ce facem noi despre asta?
Vorbind din punct de vedere pur medical, răspunse Vini, cea mai sănătoasă alegere a voastră ar fi să fugiți ca de dracu în direcția opusă. Încă veți avea o șansă de câștig dacă nimeni altcineva nu-și completează toate obiectele de pe lista lor.
Niciodată! Spuse vehement Tyla. Ambic Jusser își va strânge toate elementele, puteți să fiți siguri de asta. Nu putem renunța la primul, sau vom fi pierdut încă înainte de a începe.
Bine, spuse Bred cu un ton liniștit. Am hotărât că voi intra eu într-una din aceste cabine.
Și eu merg cu tine, insistă Tyla. Ești la Vânătoare din cauza mea, și chiar am promis că voi face cea mai mare parte a muncilor. În afară de asta, ești prea slab de înger ca să ieși singur.
Bred a înălțat din umeri. Mulțumesc pentru votul de încredere. Deci, noi doi vom merge împreună.
Și eu, zise Nezla pe un ton ascuțit.
Nu, răspunse ferm Bred. Doar Tyla și cu mine. Restul va trebui să stea pe margine și să încerce să ne ajute. Cum rămâne cu scoaterea noastră de acolo?
Pot să concep un dispozitiv motorizat cu brațe waldo, pentru a vă trage pe voi doi afară, fără să fiu nevoită să intru și eu, spuse Nezla. Dar Vini tocmai a spus că nu ar face prea mult bine.
E mai bine decât să ne lași să putrezim acolo, spuse Bred. S-a întors apoi la medic. Vini, ce poți să faci să ne ajuți?
Cine știe? Aceasta este o problemă pentru un psiholog fiziolog, ceea ce nu sunt. Sunt doar o persoană drăguță pasionată de medicina internă. Este în afara ariei mele de expertiză. Poate ar trebui să mă concediezi și să-ți găsești un specialist. Există unul bun pe Tartarus pe care l-aș putea recomanda. Dar, dacă mă gândesc mai bine, nu ți-ar plăcea - e prost la pat.
Bred strânse din umeri. Atunci cred că rămân cu tine. Nu te poți gândi la nimic?
Drogurile ar putea funcționa, spuse Sora fără să-și deschidă ochii.
Cee?, ziseră Vini și Bred împreună.
Sora își deschise ochii pe jumătate. Un membru al echipajului de pe Explorer a venit odată cu o boală nervoasă de pe o planetă pe care am vizitat-o. A avut lungi accese de alienare - nu putea deosebi visele de realitate. Doctorul navei, Haffiel, l-a tratat cu halucinogene și, în cele din urmă, l-a vindecat.
Ce fel de halucinogene? întrebă Vini.
N-aș putea spune, răspunse Sora, închizându-și din nou ochii.
Ce zici de asta, Vini? întrebă Bred. Crezi că ar funcționa?
Medicul a intrat într-o dispoziție speculativă. Greu de spus. Căile convenționale de abordare ar încerca să spargă starea de vis, nu să o amplifice. Dar abordarea convențională nu a funcționat, nu-i așa? Nu se știe încă sigur de ce administrarea de amfetamine anumitor copii hiperactivi are efect de încetinire. Să lupți împotriva unui grup de vise cu altul, nu? Aș putea încerca să amestec niște substanțe psihedelice. Dar ce ar trebui să folosesc? Care dintre ele? Era evident pierdută de lumea normală în timp ce contempla posibilitățile.
Păi, se pare că Vini e prinsă de ceva, spuse Bred. Când începe să radieze așa, de obicei e preferabil să mergem pe o soluție de avarie. Mai are cineva orice idee?
Privi în jos pe toată lungimea camerei. Toți se fâțâiau incomod, cu excepția Sorei, care dormea mai departe. Presupun că asta conclude acest consiliu de război, continuă Bred. Nezla, începe să lucrezi la acel waldo al tău, și o vom lăsa pe Vini aici să-și rezolve problema. El a început să înoate spre ușă și toți ceilalți, cu excepția doctorului, i-au urmat exemplul.
Ăă, șefu'? spuse Vini, sărind pe moment din transă, m-am documentat despre acel android. Ei pot să facă sex - sunt și potenți și fertili. Aceștia pot coabita cu oamenii naturali și chiar se pot reproduce. Bineînțeles, asta nu garantează cât de bine o fac în pat...
Tyla s-a prefăcut că nu o auzise pe când ieșea din cameră.
***
Vântul îi sufla călduros în spate, pe când echipajul de pe Honey B coborî pe strada pustie. Nu exista nicio modalitate de a ști exact cât timp a trecut de când a murit ultimul Lethean. Într-un ordin de mărime normal, cele mai bune teste științifice spuneau că au trecut câteva milenii.
Strada, o dată mărginită frumos cu copaci, era acum sufocată de vegetație, o mică junglă; Singura modalitate prin care știai că era o stradă era că era delimitată de clădiri pe ambele părți. Sub picioarele lor, ceea ce inițial fusese pământ tasat pentru transportul animalier lăsa acum să crească un câmp de iarbă și buruieni care le ajungeau intrușilor până la talie.
Clădirile încă mai rămăseseră în picioare, mărturii mute ale geniului și meseriei constructorilor lor. Dar Timpul nu a fost cu totul îngăduitor. Fiecare casă avea crăpături mari, care se prelungeau aproape pe toată lungimea clădirii. Grădinile de acoperiș, care odinioară erau mândria locuitorilor, s-au sălbăticit; viile acopereau acum pereții majorității caselor, înfășurându-le într-o îmbrățișare fără dragoste. Vopseaua se decolorase de pe case, sub strălucirea slabă, dar constantă a soarelui roșu de deasupra și fusese înlocuită cu petele nenumăratelor excremente de păsări.
Orașul găzduia încă o viață abundentă. Insectele se agitau în roiuri, ripostând înfuriate de invazia oamenilor. Niște animale mici, asemănătoare rozătoarelor, priveau timid din siguranța vizuinelor lor. Alte animale nu chiar așa de mici populau și ele aceste străzi; membrii echipajului au putut zări uneori ceva mare care se mișca prin tufe.
Grupul de pe navă era alcătuit din Bred și Tyla, Arbitrul, Vini, Nezla și Luuj, care împingeau mașinăria construită în grabă de Nezla pentru a-i scoate pe Bred și Tyla din Cabină odată ce Arbitrul va confirma că Visau. Toți merseră în tăcere prin acest oraș fantomatic, uimiți atât de grandoarea care a fost odată, cât și de devastarea liniștită ce s-a așternut de atunci.
Camera de Vis era ușor de remarcat. Se pare că orașul o ținuse ferită de Natură - sau poate că Natura refuzase să o revendice ca fiind a ei. Stătea însingurată într-un parc arid. Câteva smocuri de iarbă s-au încăpățânat să umple golul, dar, dintr-un motiv necunoscut, pe trei metri în jurul cabinei solul era mort și devastat - un deșert în mijlocul junglei.
Cabina era cubică, măsura șase metri pe o laterală, și părea să fie făcută din beton curat. Zidurile sale, ca și cele ale altor clădiri din oraș, aveau crăpături și erau ornate cu excremente de păsări. În centrul zidului dinspre stradă se afla o intrare de trei metri înălțime și doi lățime. Nu mai intrase nimeni în clădire de secole, ea așteptând cu răbdare tot timpul ăsta ca noi victime să pășească prin pânzele moi de păianjen.